Ca psiholog clinician și terapeut EMDR, întâlnesc frecvent persoane care trăiesc simptome fizice reale și adesea debilitante – dureri de cap, probleme digestive, oboseală cronică, palpitații, tensiune musculară, vertij sau dificultăți de respirație – pentru care investigațiile medicale nu găsesc întotdeauna o explicație.

În astfel de situații, mulți oameni ajung să audă o frază de la medici care poate fi foarte greu de primit:
„Poate ar trebui să mergeți la psiholog sau la psihiatru.”

Din păcate, această recomandare este adesea însoțită de multă stigmă și neînțelegere. Nu întotdeauna este comunicată cu empatie sau cu informațiile necesare să clarifice problema simptomelor și manifestarea lor în corp.

Iar ei rămân cu aceeași întrebare care îi frământă de multe ori de luni sau ani:

„Atunci ce sunt simptomele acestea? De unde vin ele?”

Este o întrebare profund legitimă.
Și este, de fapt, una dintre întrebările la care îmi propun să răspund — sau cel puțin să aduc mai multă claritate — prin acest articol.

Desigur, fiecare caz este diferit și plin de particularitățile biologice și psihologice ale fiecărei persoane. Dar există și câteva mecanisme generale care ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce se întâmplă.

Pentru că, oricât de mult am încerca uneori să le separăm, mintea și corpul sunt mult mai interconectate decât ne imaginăm.

Vreau să fie foarte clar încă de la început:

Simptomele psihosomatice sunt reale, fiziologice și adesea extrem de dificile.
Ele nu sunt imaginate și nu sunt „inventate”.

În același timp, cercetările moderne arată că modul în care sistemul nervos procesează stresul și experiențele emoționale poate influența felul în care funcționează corpul și modul în care apar sau se intensifică simptomele.

Este important să subliniez un lucru esențial:

Emoțiile nu sunt „vinovate” pentru simptomele fizice.

Însă stresul prelungit și dezechilibrul sistemului nervos pot amplifica sau agrava simptomele deja existente.

Și poate cel mai important lucru pe care vreau să îl transmit aici este acesta:

Nu, nu sunteți „nebuni”, nu sunteți „nevrotici” și nu înseamnă că aveți o boală psihică doar pentru că trăiți simptome psihosomatice care nu sunt explicate de o altă afecțiune medicală.

În multe cazuri, aceste simptome sunt modul în care corpul încearcă să semnaleze că sistemul nervos este suprasolicitat și are nevoie de reglare, siguranță și sprijin.

Ce sunt tulburările psihosomatice

Tulburările psihosomatice apar atunci când procesele psihologice și fiziologice se influențează reciproc în apariția sau menținerea unor simptome fizice.

În practica clinică, acest lucru înseamnă că simptomele pot fi influențate de o combinație de factori:

• mecanisme biologice
• stres și emoții
• experiențe de viață
• stil de viață
• modul în care sistemul nervos reglează activarea

Modelul actual din medicină și psihologie este modelul biopsihosocial, care arată că sănătatea este rezultatul interacțiunii dintre corp, minte și mediul în care trăim.

Astfel, simptomele psihosomatice nu sunt nici „doar fizice”, nici „doar psihologice”. Ele sunt rezultatul interacțiunii dintre aceste sisteme.

De ce este important să reducem stigma

În cabinet, întâlnesc adesea persoane care spun:

• „Medicul mi-a spus că este pe bază de stres.”
• „Mi-au zis să merg la psiholog, dar eu chiar am simptome reale.”
• „Nu vreau să creadă lumea că este doar în capul meu.”

Aceste reacții sunt complet de înțeles.

Mult timp, medicina a transmis – uneori involuntar – mesajul că problemele psihologice sunt mai puțin reale sau mai puțin importante decât cele fizice. Această separare rigidă între minte și corp a creat multă confuzie.

Astăzi însă știm că:

• creierul și corpul sunt parte din același sistem
• emoțiile influențează procese biologice reale
• stresul afectează sistemul imunitar, hormonal și nervos

În loc să ne gândim că „simptomele sunt psihologice”, este mai util să înțelegem că organismul încearcă să se adapteze la stres și la experiențe dificile.

Corpul nu este împotriva noastră.
De cele mai multe ori, face tot ce poate pentru a ne proteja.

Sistemul nervos: radarul nostru intern de siguranță și pericol

Pentru a înțelege de ce stresul poate influența atât de puternic corpul, este util să privim mai atent modul în care funcționează sistemul nostru nervos autonom.

Din perspectiva psihologiei traumei, sistemul nervos poate fi văzut ca un fel de radar intern de siguranță și pericol. Rolul lui principal este să scaneze constant mediul pentru a detecta dacă suntem în siguranță sau dacă există o amenințare.

Acest proces se întâmplă în mare parte automat și inconștient. Creierul și corpul analizează continuu semnale din jurul nostru: tonul vocii cuiva, expresiile faciale, mesajele primite, contextul social sau chiar propriile senzații corporale.

Atunci când sistemul nervos percepe siguranță, corpul intră într-o stare de echilibru. Respirația este calmă, digestia funcționează bine, putem gândi clar și ne putem conecta cu ceilalți.

În schimb, atunci când radarul detectează pericol, sistemul nervos activează rapid mecanismele de supraviețuire: luptă, fugă sau îngheț.

Aceasta este o reacție perfect adaptativă, care ne-a ajutat ca specie să supraviețuim de-a lungul evoluției.

Rolul sistemului nervos în simptomele fizice

Creierul nostru este construit pentru tigri, nu pentru inbox

Problema este că sistemul nostru nervos s-a dezvoltat într-un context evolutiv foarte diferit de cel în care trăim astăzi.

În trecut, pericolele erau clare, imediate și de scurtă durată: un prădător, o furtună, un conflict fizic.

Astăzi, multe dintre amenințările pe care le percepem nu sunt pericole fizice reale. Ele sunt mai degrabă amenințări sociale, profesionale sau psihologice.

Un email neașteptat de la șef, o notificare urgentă, o critică, o conversație tensionată sau presiunea termenelor limită pot activa în corp reacții foarte asemănătoare cu cele generate de o amenințare fizică.

Pentru sistemul nervos, diferența dintre un tigru care te aleargă și un email care anunță o problemă serioasă la serviciu nu este întotdeauna atât de mare pe cât am crede.

Atunci când sistemul nervos percepe pericol, corpul se pregătește imediat pentru supraviețuire. Dacă, de exemplu, am vedea o umbră și am crede pentru o clipă că suntem urmăriți de un tigru, ar avea sens ca ochii să ni se mărească pentru a vedea mai bine, mușchii să se tensioneze pentru a putea fugi, respirația să devină mai rapidă pentru a aduce mai mult oxigen, iar inima să bată mai puternic pentru a trimite sânge către mușchi. Toate aceste reacții sunt mecanisme biologice normale de activare – exact aceleași mecanisme pe care le putem simți astăzi în corp atunci când sistemul nervos percepe o amenințare, chiar dacă aceasta este, de fapt, un email tensionat, o critică sau o situație stresantă la serviciu.

Acest sistem reglează automat multe funcții ale corpului:

• ritmul cardiac
• respirația
• digestia
• tensiunea arterială
• nivelul de energie

Sistemul nervos autonom are două ramuri principale.

Sistemul simpatic (ortosimpatic) – sistemul de mobilizare

Sistemul simpatic se activează atunci când percepem un pericol sau o situație stresantă.

El pregătește corpul pentru reacții precum:

• luptă
• fugă
• mobilizare rapidă

În această stare:

• crește ritmul cardiac
• respirația devine mai rapidă
• mușchii se tensionează
• atenția devine foarte concentrată

Aceasta este o reacție perfect normală și necesară pentru supraviețuire. Și de asemenea este o stare care ne ajută în ziua de azi să bifăm cam tot de pe to do list-urile noastre.

Problema apare atunci când sistemul simpatic rămâne activat pentru perioade lungi de timp.

---

Sistemul parasimpatic – sistemul de recuperare

Sistemul parasimpatic este responsabil pentru:

• relaxare
• digestie
• refacere
• somn
• recuperare

Atunci când acest sistem funcționează bine, corpul poate:

• procesa experiențele
• se poate odihni
• poate reveni la echilibru după stres.

Sănătatea depinde de echilibrul dintre aceste două sisteme.

Sistemul nervos funcționează ca un fel de balans: cu cât petrecem mai mult timp în zona de activare intensă, cu atât organismul va încerca ulterior să compenseze printr-o coborâre spre recuperare și conservarea energiei. Însă, în condiții de stres prelungit, această mișcare naturală se dereglează, iar corpul poate rămâne blocat între stări de tensiune constantă și episoade de epuizare profundă.

---

Fereastra de toleranță – cheia echilibrului

Conceptul de fereastră de toleranță descrie intervalul în care sistemul nervos funcționează optim.

În această zonă, o persoană poate:

• simți emoțiile fără a fi copleșită
• gândi clar
• lua decizii
• rămâne conectată cu ceilalți

Aceasta este zona de activare optimă, în care organismul este flexibil și adaptabil.

Când stresul devine prea mare, sistemul nervos poate ieși din această fereastră în două direcții.

---

Hiperactivarea: când sistemul este suprastimulat

În hiperactivare predomină sistemul simpatic.

Persoana poate experimenta:

• anxietate
• agitație
• iritabilitate
• insomnie
• tensiune musculară
• palpitații

În această stare, corpul este permanent pregătit pentru pericol.

Pe termen lung, această activare poate contribui la apariția unor simptome fizice precum:

• migrene
• dureri musculare
• probleme digestive
• inflamație

Cercetările arată, de exemplu, că anxietatea și depresia pot crește frecvența și intensitatea durerilor de cap la persoanele cu migrenă.

---

Hipoactivarea: când sistemul nervos se „închide”

La celălalt capăt se află hipoactivarea, caracterizată de o reducere drastică a energiei.

Aceasta poate include:

• oboseală intensă
• lipsă de energie
• senzație de gol interior
• amețeală
• tristețe profundă
• retragere socială
• dificultăți de concentrare

Acest răspuns este uneori descris ca reacția de îngheț sau blocaj.

Este un mecanism de protecție al organismului atunci când stresul devine prea intens sau prea prelungit.

Ce se întâmplă în corp când stresul devine cronic: rolul cortizolului

Atunci când sistemul nervos percepe pericol sau stres, organismul activează o reacție biologică complexă numită răspunsul la stres. Una dintre componentele principale ale acestui răspuns este eliberarea cortizolului, un hormon produs de glandele suprarenale.

Cortizolul este adesea numit „hormonul stresului”, dar în realitate rolul lui este mult mai complex și, în multe situații, chiar protector.

Pe termen scurt, cortizolul ajută organismul să facă față unei situații dificile. El:

• mobilizează energie în corp
• crește vigilența și capacitatea de reacție
• și, foarte important, are un efect antiinflamator.

Cu alte cuvinte, cortizolul ajută organismul să gestioneze stresul și să limiteze procesele inflamatorii care ar putea apărea în timpul activării intense a sistemului nervos.

Problema apare atunci când stresul devine cronic și sistemul nervos rămâne activat pentru perioade lungi de timp.

În această situație, corpul continuă să producă cortizol pentru a face față activării constante. Însă, în timp, celulele pot deveni mai puțin sensibile la efectele cortizolului, un fenomen numit uneori rezistență la glucocorticoizi.

Paradoxal, asta înseamnă că, deși cortizolul este prezent, efectul său antiinflamator nu mai funcționează la fel de eficient.

În consecință, în organism pot apărea:

• procese inflamatorii persistente
• dereglări ale sistemului imunitar
• sensibilitate crescută la durere
• disfuncții digestive sau metabolice.

Acesta este unul dintre mecanismele prin care stresul cronic poate contribui la apariția sau agravarea unor afecțiuni funcționale sau psihosomatice.

De exemplu, în tulburări precum:

• sindromul de colon iritabil (Irritable Bowel Syndrome)
• migrenele
• durerea cronică
• oboseala cronică
• anumite tulburări autoimune

cercetările sugerează că există adesea o interacțiune complexă între sistemul nervos, sistemul endocrin și sistemul imunitar.

În aceste situații, corpul nu „inventează” simptomele. Mai degrabă, el încearcă să funcționeze într-un context în care sistemul de reglare a stresului a fost suprasolicitat pentru o perioadă lungă de timp.

De ce intestinul este unul dintre primele organe afectate de stres

Unul dintre cele mai frecvente locuri în care stresul se manifestă în corp este sistemul digestiv. Nu întâmplător, expresii precum „am un nod în stomac” sau „mi s-a strâns stomacul” apar în limbajul nostru de zi cu zi.

Motivul este că intestinul și creierul sunt profund conectate prin ceea ce numim axa creier–intestin.

Intestinul are propriul său sistem nervos, numit uneori „al doilea creier”, deoarece conține sute de milioane de neuroni și comunică permanent cu sistemul nervos central prin nervul vag, hormoni și semnale imune.

Atunci când sistemul nervos percepe stres sau pericol, corpul redirecționează energia către mecanismele de supraviețuire. În aceste momente, procese precum digestia devin mai puțin prioritare.

De aceea, în perioade de stres intens sau prelungit pot apărea simptome precum:

• dureri abdominale
• balonare
• diaree sau constipație
• greață
• senzația de stomac „strâns”.

În cazul sindromului de colon iritabil (IBS), cercetările arată că intestinul poate deveni mai sensibil la stres și la activarea sistemului nervos. Mușchii intestinali se pot contracta diferit, iar comunicarea dintre creier și intestin poate deveni mai reactivă.

Astfel, chiar și stimuli relativ mici pot produce disconfort digestiv real și intens.

Este un exemplu foarte clar despre cum sistemul nervos și sistemul digestiv funcționează ca parte din același sistem integrat.

Un exemplu concret: ce se poate întâmpla în sindromul de colon iritabil (IBS)

Un exemplu foarte interesant al felului în care stresul, sistemul nervos și stilul de viață pot influența corpul este sindromul de colon iritabil (Irritable Bowel Syndrome – IBS).

În această tulburare, investigațiile medicale nu identifică o leziune structurală clară a intestinului, însă persoana trăiește simptome digestive reale și uneori foarte intense: dureri abdominale, balonare, diaree sau constipație.

Un factor care poate contribui la aceste simptome este modul în care respirăm și mâncăm atunci când suntem stresați.

Când trăim în grabă și într-o stare constantă de activare, respirația devine adesea superficială, în piept, în loc să fie profundă, diafragmatică. Această respirație scurtă menține sistemul nervos într-o stare de alertă și poate influența inclusiv funcționarea digestiei.

În același timp, atunci când mâncăm rapid, fără să mestecăm suficient și fără să fim realmente prezenți la masă, stomacul trebuie să depună un efort mai mare pentru a digera bucăți mai mari de alimente. În aceste situații, corpul poate secreta mai mult acid gastric pentru a compensa digestia insuficientă.

Dacă acest tipar se repetă frecvent – mâncat pe fugă, stres, respirație superficială – digestia poate deveni din ce în ce mai perturbată. Alimentele pot rămâne mai greu digerate, iar intestinul poate deveni mai sensibil și mai reactiv.

În unele cazuri, tratamentele care reduc aciditatea gastrică pot fi utile pe termen scurt. Însă, pe termen lung, dacă digestia este încetinită sau incompletă, anumite componente ale alimentelor pot ajunge în intestin insuficient procesate, ceea ce poate contribui la iritație intestinală, fermentație și disconfort abdominal.

În plus, atunci când sistemul nervos rămâne mult timp în stare de stres, mecanismele naturale de reglare ale organismului – inclusiv cele antiinflamatorii – pot deveni mai puțin eficiente.

Din experiența mea clinică, în unele situații, schimbări aparent simple pot avea un impact semnificativ asupra simptomelor:

• încetinirea ritmului de a mânca
• mestecarea mai atentă a alimentelor
• introducerea unor pauze reale în timpul meselor
• reglarea respirației și a stresului.

În terapie, lucrăm adesea cu reconectarea la corp și la respirație, astfel încât sistemul nervos să iasă din starea constantă de grabă și alertă.

Prin exerciții simple de respirație, prin învățarea unui ritm mai calm și prin dezvoltarea unei relații mai prietenoase cu propriul corp, digestia poate începe să funcționeze din nou într-un mod mai natural.

Acesta este doar un exemplu despre cum, uneori, simptomele psihosomatice pot fi influențate nu doar prin tratamente medicale, ci și prin ajustări ale stilului de viață și prin reglarea sistemului nervos.

De ce emoțiile pot influența simptomele

Este important să repetăm un lucru esențial pentru pacienți:

emoțiile nu creează simptomele fizice din nimic.

Însă ele pot influența:

• tensiunea musculară
• respirația
• ritmul cardiac
• inflamația
• funcționarea sistemului imunitar

De exemplu:

• stresul poate produce contracție musculară
• anxietatea poate accelera respirația
• hiperventilația poate produce amețeală sau palpitații
• stresul cronic poate amplifica inflamația

Astfel, simptomele fizice și reacțiile emoționale pot forma un cerc de amplificare reciprocă.

De ce unii oameni dezvoltă simptome psihosomatice iar alții nu

O întrebare frecventă este: dacă stresul face parte din viața tuturor, de ce unele persoane dezvoltă simptome psihosomatice iar altele nu?

Răspunsul nu este simplu, pentru că aceste simptome apar de obicei din interacțiunea mai multor factori.

Printre aceștia se pot afla:

1. Sensibilitatea sistemului nervos

Unele persoane au un sistem nervos mai reactiv sau mai sensibil la stres. Acest lucru poate fi influențat de factori genetici, biologici sau de experiențele timpurii de viață.

2. Experiențele de viață și trauma

Experiențele dificile din copilărie sau perioadele prelungite de stres pot influența modul în care sistemul nervos învață să răspundă la pericol. Uneori, sistemul nervos devine mai vigilant și reacționează mai rapid la potențiale amenințări.

3. Stilul de viață

Somnul insuficient, suprasolicitarea, lipsa pauzelor reale, alimentația dezechilibrată sau lipsa activității fizice pot contribui la suprasolicitarea sistemului nervos.

4. Modul în care interpretăm experiențele

Felul în care mintea noastră interpretează senzațiile corporale sau evenimentele stresante poate amplifica sau reduce activarea sistemului nervos. De exemplu, tendința de catastrofizare poate crește anxietatea și hipervigilența corporală.

Toți acești factori pot interacționa între ei, influențând modul în care sistemul nervos reacționează la stres.

Important de înțeles este că aceste simptome nu apar pentru că cineva este „slab” sau „nu face față”. Ele reflectă mai degrabă modul în care organismul încearcă să se adapteze la un nivel de stres care a devenit prea mare sau prea prelungit.

De ce simptomele psihosomatice apar uneori după ce stresul aparent a trecut

Un lucru care îi surprinde și îi îngrijorează pe mulți pacienți este faptul că simptomele nu apar întotdeauna în momentul stresului maxim.

De fapt, se întâmplă frecvent ca oamenii să observe că:

• se îmbolnăvesc în prima zi de vacanță
• răcesc în weekend după o săptămână foarte solicitantă
• sau simptomele fizice apar exact atunci când lucrurile par să se liniștească.

La prima vedere, acest lucru pare paradoxal. Dacă stresul a trecut, de ce apar simptomele tocmai atunci?

Răspunsul ține de modul în care funcționează sistemul nervos și balanța dintre activare și recuperare.

Atunci când trecem prin perioade intense de stres – proiecte urgente, presiune la muncă, responsabilități multiple – sistemul nervos intră într-o stare prelungită de activare (fight or flight). În această stare, organismul mobilizează resurse pentru a face față cerințelor: crește nivelul de hormoni ai stresului, crește vigilența și multe procese de „întreținere” ale corpului sunt temporar puse pe plan secund.

Cu alte cuvinte, corpul spune: „acum trebuie să funcționăm, reparăm mai târziu.”

În această perioadă, organismul poate „ține lucrurile sub control” pentru o vreme.

Dar atunci când stresul se oprește brusc – de exemplu când începe vacanța sau când ajunge weekendul – sistemul nervos încearcă să facă tranziția către recuperare.

Iar această coborâre poate fi uneori abruptă.

Nivelul hormonilor de stres scade, corpul începe să proceseze oboseala acumulată, sistemul imunitar redevine mai activ, iar organismul începe să „recupereze” tot ceea ce a fost amânat în perioada de mobilizare.

În acest moment pot apărea:

• răceli
• migrene
• dureri musculare
• oboseală intensă
• simptome digestive.

Este ca și cum corpul ar spune: „acum că ne-am oprit, putem în sfârșit să procesăm tot ce s-a acumulat.”

În psihologia stresului acest fenomen este uneori numit „let-down effect” – efectul de relaxare bruscă după o perioadă lungă de mobilizare.

În cazul persoanelor care trăiesc de mult timp într-o stare de stres cronic, această balanță dintre activare și recuperare poate deveni dereglată. Sistemul nervos nu mai reușește să facă tranzițiile lin, iar organismul poate oscila între perioade de hiperactivare (tensiune, anxietate, hipervigilență) și perioade de epuizare sau simptome fizice.

Din această perspectivă, simptomele nu apar pentru că „se întâmplă ceva în neregulă”, ci pentru că organismul încearcă să se recalibreze după o perioadă lungă de suprasolicitare.

În procesul terapeutic, unul dintre obiective este tocmai refacerea acestei flexibilități a sistemului nervos, astfel încât trecerea dintre activare și recuperare să devină mai blândă și mai echilibrată.

Dacă sistemul nervos este cel care orchestrează aceste reacții din corp, o întrebare firească este: există ceva ce putem face pentru a-l ajuta să se regleze?

Din fericire, există. Iar unul dintre cele mai simple și mai puternice instrumente pe care le avem la dispoziție este chiar ceva ce facem deja de aproximativ 20.000–30.000 de ori pe zi: respirația.

Rolul respirației în reglarea sistemului nervos

Respirația este una dintre puținele funcții ale corpului care este în același timp automată și voluntară. Tocmai de aceea, ea devine o punte directă între corp și minte – un mod prin care putem influența în mod real starea sistemului nervos.

Atunci când suntem stresați, respirația devine adesea rapidă, superficială și localizată în piept. Acest tip de respirație menține sistemul nervos într-o stare de alertă și poate transmite în mod constant corpului semnalul că „există pericol”.

În schimb, o respirație mai lentă, mai profundă și diafragmatică poate trimite semnale diferite către sistemul nervos: semnale de siguranță, de calm și de reglare.

Totuși, este important să spun un lucru foarte sincer aici: nu este întotdeauna ușor să stai cu respirația.

Pentru mulți dintre noi, mai ales în cultura occidentală, a sta pur și simplu cu respirația poate fi o experiență neobișnuită. Mintea este obișnuită să fie ocupată, să rezolve probleme, să se grăbească mai departe. Corpul este obișnuit cu ritmul rapid al vieții cotidiene.

De aceea, lucrul cu respirația nu este neapărat ceva ce „se întâmplă natural” de la prima încercare. Este nevoie de puțină tehnică, de ghidare și de antrenament.

Însă atunci când este practicat într-un mod ghidat și adaptat fiecărei persoane, respirația poate deveni surprinzător de rapid o experiență plăcută și reglatoare.

Mulți oameni observă destul de repede schimbări precum:

• o scădere a tensiunii din corp
• o respirație mai liberă
• reducerea senzației de agitație sau anxietate
• o îmbunătățire a calității somnului
• sau chiar diminuarea unor simptome fizice.

Respirația nu este, desigur, o soluție magică pentru toate problemele. Atunci când există experiențe traumatice neprocesate sau tipare de stres adânc înrădăcinate, este adesea nevoie și de un proces terapeutic mai profund.

Însă respirația rămâne una dintre cele mai valoroase resurse pe care le avem la dispoziție.

Este mereu cu noi, nu costă nimic și poate deveni un aliat real în procesul de reglare a sistemului nervos.

Iar pentru multe persoane, procesul de vindecare începe exact aici: prin a redescoperi ceva ce a fost mereu prezent, dar adesea trecut cu vederea — propria respirație.

Experiențele de viață și corpul

În multe cazuri, simptomele psihosomatice sunt legate și de experiențele de viață ale unei persoane.

Acestea pot include:

• pierderi importante
• experiențe traumatice
• conflicte relaționale prelungite
• perioade lungi de stres sau suprasolicitare
• neglijare emoțională în copilărie.

Astfel de experiențe pot influența profund modul în care sistemul nervos învață să reacționeze la stres și la pericol.

Cercetările din ultimele decenii arată că experiențele adverse din copilărie sunt asociate cu un risc mai mare pentru numeroase probleme de sănătate la vârsta adultă, printre care:

• boli cardiovasculare
• tulburări autoimune
• probleme gastrointestinale
• tulburări de anxietate și depresie.

Acest lucru nu înseamnă că experiențele dificile determină inevitabil apariția unor boli. Însă ele pot influența modul în care sistemul nervos, sistemul hormonal și sistemul imunitar funcționează pe termen lung.

Din nou, corpul nu face acest lucru pentru a ne sabota.
De cele mai multe ori, el încearcă să se adapteze la stresul pe care l-a trăit.

O perspectivă terapeutică: corpul ca aliat

În psihoterapia orientată pe traumă și psihosomatică, obiectivul nu este să „dovedim” că simptomele sunt psihologice.

Obiectivul este să înțelegem ce încearcă corpul să comunice și cum putem ajuta sistemul nervos să își recapete echilibrul.

Procesul terapeutic poate include:

• reglarea sistemului nervos
• procesarea experiențelor dificile sau traumatice
• dezvoltarea conștientizării corporale
• lucrul cu respirația și ritmul corpului
• identificarea și dezvoltarea resurselor interne.

În terapia EMDR, de exemplu, lucrăm adesea cu conexiunea dintre experiențele emoționale și reacțiile corpului, într-un mod care permite sistemului nervos să proceseze experiențele într-un mod mai adaptativ.

În timp, multe persoane descoperă că simptomele nu mai sunt doar ceva de combătut, ci pot deveni un punct de plecare pentru o relație mai atentă și mai prietenoasă cu propriul corp.

Concluzie

Tulburările psihosomatice ne arată cât de profund sunt conectate mintea și corpul. Suntem un tot unitar.

Simptomele fizice sunt reale și merită luate în serios. În același timp, înțelegerea modului în care stresul, sistemul nervos și experiențele de viață influențează organismul poate deschide noi căi de vindecare.

În loc să vedem corpul ca pe un adversar, putem începe să îl privim ca pe un aliat care încearcă să ne protejeze și să ne transmită ceva important despre nevoile noastre.

Uneori, procesul de vindecare începe exact în momentul în care începem să ascultăm aceste semnale cu mai multă curiozitate, răbdare și compasiune.

Dacă te regăsești în ceea ce ai citit

Dacă te confrunți cu stres cronic, epuizare, insomnie sau alte simptome psihosomatice, poate fi util să arunci un ochi către modul în care un psihoteraput specializat pe așa eva te poate ajuta să reduci stresul și durerea pe care le simți în corp.

Dacă simți că rezonezi cu această abordare, te invit să programezi o scurtă consultație introductivă gratuită. Este o întâlnire în care putem discuta despre situația ta, despre ceea ce te preocupă în acest moment și despre modul în care te-aș putea ajuta.

De asemenea, este un moment bun să vedem dacă ne potrivim ca stil de lucru, pentru că relația terapeutică este una dintre cele mai importante componente ale procesului de schimbare.

Dacă simți că ar putea fi util pentru tine, poți programa o întâlnire aici pe pagină sau pe homepage. Îmi poți scrie oricând si la psiholog@denisaholl.ro. mi-ar face plăcere să ne cunoaștem!