Sărbători Liniștite: Cum Să Treci Cu Bine Prin Ele

Se presupune că luna decembrie este plină de magie, dragoste, cadouri în sânul unei familii iubitoare. Sau, cel puțin așa este de dorit. Este timpul acela al anului care ne amintește că trebuie să fim mai buni și înțelegători. Toată lumea afișează pe social media tot ce au mai valoros și frumos.

De ce nu mă simt fericit de sărbători?

Din păcate, realitatea este cu totul diferită pentru mulți dintre noi. Mai întâi și întâi să clarificăm:  sărbătoarea Crăciunului este magică pentru copii, având toate elementele pentru a fascina copiii. Adevărul este, că devenind adulți, sărbătorile nu vor mai avea niciodată farmecul copilăriei.

În plus, vremea rece, ziua scurtă, presiunea și stresul pregătirilor fac că sărbătorile să fie greu de suportat chiar și pentru cei mai stabili psihic.

Mai mult decât atât, acolo unde lucrurile nu sunt în echilibru, cum sunt, de exemplu, familiile celor care suferă de tulburări afective, adicțIi, perioada sărbătorilor devine în sine o povară în plus sau o ocazie de a ne aminti cât de nefericiți sau singuri suntem, în timp ce alții pe social media se afișează în cea mai bună lumină.

De altfel, perioada sărbătorilor aduce și o creștere a violenței domestice.

Mai mult decât atât, pentru personalitățile perfecționiste sau cei care se îngrijorează cu ușurință este un timp al anului foarte stresant.  

Pe lângă aceasta, cei care locuiesc departe de familie sau singuri, ca și cei care au pierdut pe cineva drag prezintă vulnerabilitate și predispoziție spre tristețe în această perioadă. Sărbătorile chiar apasă pe butoanele noastre emoționale.

Cum ne dăm seama dacă suntem afectați de presiunea sărbătorilor?

Pricipalele semne ale stresului pot fi reprezentate de durerile de cap, tensiune musculară sau dureri, sentiment de epuizare, copleșire sau surmenaj, dureri de stomac sau probleme digestive.

Pe lângă aceste simptome fizice putem experimenta sentimente de dezamăgire (toată lumea e fericită, numai eu nu), nerăbdare exagerată (ce le ia atâta timp să răspundă la email, să vină curierul, traficul, etc), vinovăție (ar trebui să fiu mai fericit, nu îmi lipsește nimic). Ambivalența, frustrare și emoțiile precum furia, supărarea și anxietatea pot fi la cote ridicate.

În acest sens, trigger-urile cele mai comune pentru aceste sentimente negative sunt în general:

    • Dezamăgirea trăită din cauza faptului că ceilalți nu s-au ridicat la așteptările mele
    • Traumele din trecut
    • Lucrurile nu au mers conform planului
    • Problemele financiare
    • Anxietatea sau furia acumulată din cauza problemelor de familie

Prin consecință, dacă te-ai regăsit în ceea  ce am prezentat până acum, invitația mea este  să te conectezi la ceea ce simți, chiar dacă este inconfortabil, să identifici ceea ce îți apasă butoanele și să realizezi că nu te poți forța să te simți fericit, însă totuși, poți schimba perspectiva de gândire.

Sfaturi practice 

Am să prezint câteva sfaturi practice pe care să le poți lua în considerare în săptămânile ce urmează:

Prioritizează sarcini, timp, resurse.

    • întocmește o listă cu tot ceea ce vrei să realizezi pe perioada aceasta, iar după aceea întreabă-te în mod realist: este posibil să realizez toate acestea având în vedere resursele pe care le am la dispoziție? (Timp, bani, energie, dispoziție, ajutorul altora, etc)
    • Crează pași și acțiuni concrete pentru a bifa lucrurile de pe lista ta ; alege-ți un ritm pe care îl poți susține fără  costul epuizării.
    • Încearcă să îi implici și pe ceialalti membri ai familiei de a participa și în felul acesta toată lumea simte că poate contribui la bunăstarea familiei. Nu aștepta ca lucrurile să fie perfecte și întreabă-te:  fac lucrul acesta pentru familie/sărbătoare cu plăcere?

Gestionează stresul financiaradus de sărbători

    • Crează un buget care să îți permită să te bucuri, nu să suferi ulterior
    • Fii realist cu cât îți poți permite să cheltui pentru cadouri
    • Stabiliți împreună cu familia bugetul pentru cadouri pentru a evita discuții
    • Prioritizează nevoile atunci când faci cadouri: acolo unde nevoile de baza ale familiei nu sunt acoperite, cadourile devin opționale. Cadourile cele mai de preț nu sunt de origine materială. În plus, gândește-te, atunci când tu erai copil, ce conta mai mult pentru ține? Experiențe împreună cu familia sau darurile? Copii își amintesc de experiența plăcută sau neplăcută, bucuria sau durerea adusă de adulți în preajma sărbătorii, nu de jucăriile pe care le-au primit!

Alegeți propriile tradiții și ritualuri de sărbătoare

Mai mult, acestea ne ajută să ne simțim conectați, uniți și ne hrănesc nevoia de apartenență, de a avea un loc undeva

    • Ce tradiții sunt importante pentru ține de sărbători? Acestea pot fi legate de orice: colindat, gătit, mâncare, decorații, vizite în familie, prieteni, filme, etc.
    • Creează noi tradiții – noile familii, cupluri s-ar putea să simtă nevoia aceasta sau familiile care au pierdut un membru. Aceasta poate fi o ocazie de a onora și memora o persoană pierdută, ori prin a crea o tradiție nouă (mers la mormânt, gătit mâncarea preferată a persoanei pierdute, etc) Spre exemplu, eu am renunțat demult la împodobirea bradului pe data de 24 decembrie, fiind mult prea mult stress adăugat pe ultima sută de metr În plus, prefer să mă bucur de brad cu mult înainte de Crăciun.

Stabilește granițe în familie 

 De asemenea, să nu uitam că perioada sărbătorilor nu este timpul potrivit pentru a discuta probleme importante legate de intimidate, căsătorie, divorț, bani, moșteniri, etc.

Pentru a evita discuții care nu au rol de a îmbunătății situațiile ci, doar de a strica sărbătorile, încearcă să:

    • Îți setezi singur o barieră mentală– efectiv spune-ți ferm că vei evita orice discuție sau să permiți ca orice să te triggaruiasca
    • Îți accepți membrii familiei așa cum sunt
    • Lași laoparte nemulțumirile legate de familie, oameni, viață
    • Îți setezi o barieră cu membrii familiei- Spre exemplu, atunci când un mebru al familiei atinge un subiect sensibil, spune pur și simplu: “nu este timpul și momentul să discutăm despre așa ceva acum”, “prefer să discutăm altădată despre asta, nu acum ca să ne stricăm dispoziția”
    • Accepți că poate și ceilalți mebri ai familiei au și ei supărările și stările lor incomfortabile în această lună, nu doar tu.
    • Fii blând, dar ferm, atât cu tine însuți, cât și cu ceilalți.

Acordă-ți timp și îngrijirea necesară și corespunzătoare acestei perioade a anului

    • Ia-ți pauzele necesare în timpul zilei. Câteodată avem nevoie doar de 15 minute singuri pentru a ne reseta ziua sau pentru a ne face tabieturile.
    • Prioritizează odihna (mult râvnită de corpurile noastre)
    • Acordă atenție nutriției– este perioada anului în care avem parte de mai puține legume și fructe proaspete și mai puțin soare. Suplimentele de vitamina D sunt indicate mai ales acolo unde sunt instalate simptome depressive.
    • Încearcă să te uiți la partea pozitivă a vieții
    • Conectează-te cu o persoană dragă sau cu un prieten și împărtășește-ți sentimentele.
    • Încearcă să râzi: de tine, de haosul din jur, de tot ceea ce nu îți iese așa cum te așteptai!

Concluzie

Pe această cale, doresc să trimit gândurile mele calde tuturor celor care se simt apăsați de sărbători.

Din experiența personală, înțeleg că acest sezon poate fi dificil pentru mulți, fie din cauza emoțiilor grele, a relațiilor complicate sau a altor provocări personale. Cu toate acestea, vreau să vă aduc aminte că există resurse și strategii pentru a face față acestor momente.

Într-o altă ordine de idei, sărbătorile pot deveni o ocazie de reflecție asupra actualei situații de viață și creștere personală. Încercați să acordați timp pentru a vă cunoaște propriile nevoi și limite și nu ezitați să căutați sprijinul unui terapeut sau consilier dacă simțiți că aveți nevoie. Poți afla mai multe despre cum să îți alegi terapeutul potrivit și la ce să te aștepți de la primele sesiuni de terapie în acest articol

În plus, amintiți-vă că nu sunteți singuri. Mulți oameni trec prin aceleași dificultăți și găsesc moduri de a se conecta cu bucuria și gratitudinea în mijlocul haosului. Faceți pași mici pentru a vă crea propriul spațiu de liniște și bucurie în timpul sărbătorilor.

În cazul în care simțiți că aveți nevoie de sprijin suplimentar pentru a depăși momentele emoționale dificile ale sărbătorilor, vă invit să mă contactați și să luați în considerare terapia individuală. Sunt aici, doar la un click distanță pentru a vă asculta, a vă ghida și a vă susține în această călătorie. 

P.S.:

Aruncă un ochi la Podcastul The Hillarious Word of Depression

Acest podcast explorează subiecte precum depresia, anxietatea și stresul, dar într-o manieră deschisă și adesea plină de umor. De-a lungul episoadelor, invitați vorbesc despre experiențele lor personale și oferă sfaturi pentru a face față stresului și emoțiilor dificile.

Este o resursă excelentă pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine cum să gestioneze sărbătorile și momentele emoționale grele.